diumenge, 7 de desembre de 2014

Invizibila


Câteodată aș vrea să devin invizibilă.
Câteodată aș vrea ca toți să mă ignore și astfel să primesc dezlegare pentru a-i ignora și eu pe ei.
Câteodată aș vrea să mă transform într-o furnică, neagră, minusculă și oarecare, și să mă ascund sub frunzele încremenite într-un colț de timp pe unde nu trece nimeni, niciodată. Aș vrea să-mi țin respirația și tremuratul, să stau chitită și să număr firele de iarbă, strivite și ele lângă mine, așteptând ca neobrăzatele lacrimi să nu mai facă zgomot când cad și ca celelalte furnici să nu mă mai recunoască între resturile de copaci morți cu ani în urmă.
Câteodată aș vrea să fac ca lumea să dispară și totul să redevină perfect, așa cum în mod sigur a fost odată și odată. Sau să mă fac să dispar pe mine, ca un balon, în sfârșit liber de sfoară, din care se vor desprinde alene lumi noi, surde, oarbe, perfecte și invizibile.