dilluns, 26 de gener de 2015

77

Ultima a fost a șaptezecea. Număr rotund, cum nu se putea altfel. Eram împreună, cum nu fusesem înainte. Ne priveam cu ochii închiși și cu sufletul legat la gură. Tu nu erai bolnav, eu nu eram tristă. Respiram, cântam și râdeam. Ceilalți vedeau doi măscărici nebuni. Noi vedeam nălucile celor ce niciodată nu fuseserăm și niciodată nu vom mai fi. Noi ne priveam, tată, și ne însângeram râsetele încercând să oprim creșterea năvalnică a tăcerii între noi.